Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 86
Data: 28-09-2015


Șeful Statului Major General în vizită oficială în Statele Unite ale Americii


Şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, a efectuat, în perioada 20-26 septembrie, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.

Programul activității a cuprins, printre altele, ceremonia de includere a generalului-locotenent Nicolae Ciucă în Galeria de onoare a Colegiului de Război al Forțelor Terestre Americane (International Fellows Hall of Fame). Generalul Ciucă a urmat cursurile colegiului în anul 2006, obținând un master în Studii Strategice.

În cadrul vizitei, generalul-locotenent Nicolae Ciucă a avut întrevederi cu adjunctul Asistentului Secretarului Apărării pentru Europa și NATO, James J. Townsend, cu vicepreședintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore ale Forțelor Armate ale SUA, generalul Paul J. Selva, cu directorul pentru Dezvoltarea Forței Întrunite din Pentagon, generalul-locotenent Thomas D. Waldhauser, cu șeful Gărzii Naționale a statului Alabama, generalul-maior Perry Smith. De asemenea, șeful Statului Major General a vizitat mai multe facilități de instruire ale militarilor americani.

Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederilor au făcut referire la exercițiile desfășurate în cadrul operației „ATLANTIC RESOLVE”, parte a Inițiativei de Reasigurare Europeană, stadiul implementării sarcinilor rezultate din Planul de acțiune al Alianţei pentru creșterea capacității operaționale în termenele agreate, precum și angajamentul militarilor români la operația „Resolute Support” în Afganistan.

Vineri, 25 septembrie, generalul-locotenent Ciucă a participat la ceremonialul de învestire în funcție a președintelui Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore ale Forțelor Armate ale SUA, în cadrul căreia generalul Joseph F. Dunford Jr. a preluat comanda Forțelor Armate ale SUA de la generalul Martin E. Dempsey.


Statul Major General