Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 16
Data: 11-04-2019


„EUMC Away Days”


În cadrul activităților organizate sub egida deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, s-a desfășurat joi, 11 aprilie, reuniunea de lucru a Consiliului Militar al Uniunii Europene – „EUMC Away Days”, la Palatul Parlamentului.

Activitatea, organizată de Comitetul Militar UE și Statul Major al Apărării, a reunit reprezentanții militari din statele membre ale Uniunii Europene.

În deschiderea activității au fost prezenți, alături de Președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC), generalul Claudio Grazziano, ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

Ministrul apărării naționale a subliniat, în intervenția sa, faptul că „Președinția Consiliului Uniunii Europene, reprezintă pentru România o responsabilitate majoră,” reafirmând „interesul țării noastre cu privire la dezvoltarea coerentă a rolului UE în domeniul apărării, în totală complementaritate și sprijin reciproc cu NATO, păstrând, în același timp, o puternică legătura transatlantică, ce rămâne esențială pentru securitatea Europei”.

În deschiderea sesiunii de lucru, au fost prezentate prioritățile Forțelor Armate Române în secolul XXI, prezentare urmată de o serie de sesiuni care au abordat problemele operațiilor și misiunilor UE, provocările relațiilor Euro-Atlantice și perspectivele cooperării UE-NATO.

În cadrul declarației de presă, susținută la finalul activității, generalul Nicolae Ciucă, a subliniat importanța implementării Strategiei de Securitate Globala a UE, precum și a instrumentelor subsecvente acesteia - „Suntem pe deplin conștienți că profilul internațional al UE depinde în mod fundamental de ritmul de implementare a Strategiei de Securitate Globală a UE, precum și de eficiența instrumentelor subsecvente ale acesteia. În ultimii ani am asistat la o evoluție constantă și substanțială în domeniul PSAC/CSDP (Politicii de Securitate și Apărare Comună/Common Security and Defence Policy). Consider că întărirea PSAC este unul din cei mai relevați vectori pentru implementarea cu succes a Strategiei, în special din punct de vedere al creșterii rolului UE în ceea ce privește securitatea de zi cu zi a mediului international. România a susținut constant inițiativele și procesele PSAC și se implică direct în dezvoltarea acestora prin punerea la dispoziție a unor capabilități militare și civile sau propunerea de noi proiecte”.

„În același context, având în vedere că 22 de țări din cele 29 sunt membre atât ale NATO cât și ale UE, România sprijină parteneriatul NATO-UE prin întărirea dialogului și cooperării dintre acestea. Împreună, cele două organizații pot mobiliza o gamă largă de instrumente pentru a răspunde oricărei amenințări de securitate din mediul internațional, folosind în același timp eficient resursele. Credem într-o legătură Transatlantică puternică și într-o cooperare UE – NATO apropiată. Susținem coerența  instrumentelor și proceselor de planificare ale UE și NATO, ca fiind cea mai bună cale de a evita sau cel puțin de a reduce duplicările inutile și de a întări legăturile dintre cele două organizații. Domeniilor precum apărarea și securitatea cibernetică, amenințările hibride, combaterea terorismului și mobilitatea militară le acordăm un interes deosebit”, a mai adăugat șeful Statului Major al Apărării.

           Președintele Comitetului militar al Uniunii Europene, generalul Claudio Grazziano, a mulțumit părții române pentru contribuția adusă misiunilor și operațiunilor militare conduse de UE și a evidențiat faptul că „prioritățile stabilite de Președinția României în domeniul politicii de apărare comună și de securitate, precum și modul în care acestea sunt urmărite la diferite niveluri sunt, pentru mine, dovada atât a conducerii excelente, cât și a viziunii clare. Posibilitatea de a discuta împreună aici, la București, despre cum să ne continuăm progresele în ceea ce privește realizările deja făcute și să analizăm ce măsuri ar trebui luate pentru a contribui, în continuare, la deschiderea drumului pentru stabilirea, în viitor, a domeniului securității și apărării din Uniunea Europeană, va contribui cu siguranță la unitatea noastră și va fi pe deplin în conformitate cu motto-ul președinției române: "Coeziunea, o valoare europeană comună. [...] În timp ce discutăm chestiuni politice și strategice, nu trebuie să uităm munca excelentă pe care o fac bărbații și femeile care îmbracă uniforma în cadrul misiunilor și operațiunilor noastre. Aș dori să profit de această ocazie pentru a mulțumi României, unul dintre statele membre care contribuie la toate misiunile și operațiunile militare conduse de UE, pentru contribuțiile sale valoroase și foarte profesioniste".

 

***

            Reuniunea se înscrie în seria activităților care contribuie la îndeplinirea priorităților asumate de către România pe durata mandatului la Președinția Consiliului UE.

Printre prioritățile țării noastre , pe parcursul celor șase luni de mandat la președinția Consiliului UE, se numără Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), în cadrul căreia se vor urmări consolidarea inițiativelor privind dezvoltarea capabilităților de apărare ale UE, promovarea activă a dimensiunii practice a parteneriatului NATO-UE, valorificarea, în contextul dialogului transatlantic, a oportunităților de cooperare generate prin dezvoltare PSAC și creșterea rolului și a credibilității UE ca actor regional și global în probleme de securitate și apărare.

 


Biroul presă şi operaţii mass-media/SMAp