Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 10
Data: 10-12-2014


Vizita delegaţiei Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli


La invitaţia şefului Statului Major General, general Ştefan Dănilă, o delegaţie a Comandamentului Aliat Întrunit (JFC) de la Napoli, condusă de şeful de stat major, general-locotenent Leonardo di Marco, efectuează o vizită de lucru în România, în perioada 9 – 11 decembrie 2014.
Scopul vizitei este de a discuta la nivel de experţi detalii privind măsurile de implementare a deciziilor Summitului NATO din Ţara Galilor, probleme privind planificarea exerciţiilor NATO din 2015, precum şi alte subiecte specifice colaborării cu JFC Napoli.
Pe timpul vizitei, gl.lt. Leonardo di Marco s-a întâlnit cu şeful SMG, gl. Ştefan Dănilă, care a apreciat în mod deosebit cooperarea dintre SMG şi JFC Napoli şi a încurajat cele două echipe de experţi să găsească soluţii practice şi eficiente pentru implementarea Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operationale a Alianţei (Readiness Action Plan – RAP) şi consolidarea legăturii dintre structurile naţionale de comandă-control şi Comandamentul Aliat Întrunit.


Statul Major General