1862-2022, 160 de ani de Medicină Militară
Ziua Medicinei Militare a fost marcată în București prin ceremonii de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Sanitari din Piața Eroilor și la Monumentul doctorului Carol Davila, din incinta Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, precum și printr-un simpozion organizat la Palatul Cercului Militar Național. La activitățile aniversare au participat ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, și locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Gheorghiță Vlad.
***
La data de 21 august 1862, printr-un Înalt decret domnesc, au fost înființate Corpul ofițerilor sanitari ai armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român. S-a constituit astfel organismul specializat pentru asigurarea păstrării sănătății efectivelor armatei române.
Încă de la începuturile ei, medicina militară a beneficiat de profesionalismul și calitățile generalului de divizie medic dr. Carol Davila, care la acea vreme era inspector general al serviciului sanitar al armatei, director al școlii de Medicină (întemeietorul învățământului medico-militar și medical superior din țara noastră), inspector al adminstrației centrale sanitare și efor al spitalelor.
Elaborarea „Instrucțiunilor pentru funcționarea ambulanțelor” și a „Deciziei relative la serviciul ambulanțelor în armată”, precum și promulgarea, prin Înaltul Decret nr. 1125/15.04.1882, a „Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei” a creat cadrul normativ de funcționare a serviciului sanitar militar, condus de o direcție specializată existentă în cadrul Ministerului de Război.
Medicii militari de toate specialitățile au devenit, în timp, personalități recunoscute de lumea medicală pe plan intern și internațional.

