Locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării
General-locotenent Iulian BERDILĂ
A absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, în anul 1989, și Institutul Militar de Artilerie și Geodezie „Ioan Vodă” de la Sibiu, în anul 1992. A fost repartizat comandant de pluton aruncătoare de proiectile reactive la Regimentul 16 Artilerie, iar trei ani mai târziu, este încadrat comandant de pluton antitanc în cadrul Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”. În 1996, absolvă Cursul de limbă engleză din Lackland Air Force Base, SUA și Cursul de bază pentru ofițeri de artilerie terestră din Fort Sill, SUA. Până în august 1998 îndeplinește funcția de ofițer cu sprijinul prin foc în cadrul Batalionului 2 Infanterie și primește comanda bateriei antitanc mixte, începând cu septembrie 1998. În 1999 este înaintat la gradul de căpitan, iar în iunie 2000 este încadrat la Corpul 1 Armată Teritorial pentru a instrui personalul comandamentului în domeniul familiarizării și studiului aspectelor legate de interoperabilitatea cu structurile NATO. În același an, a absolvit Cursul avansat pentru ofițeri de artilerie la Fort Sill, SUA. În perioada 2001 - 2003, își desfășoară activitatea în Secția Coordonarea Restructurării și Integrării în NATO din Statul Major al Forțelor Terestre. În anul 2003, urmează cursurile Colegiului de Comandă și Stat Major al Forțelor Terestre din SUA. Un an mai târziu, este înaintat la gradul de maior și devine primul ofițer român selecționat să urmeze cursurile Școlii Militare de Studii Avansate din SUA, în Fort Leavenworth, Kansas, unde obține masterul în artă și știință militară (operații la nivel de teatru). În anul 2005, este numit aghiotant al Șefului Statului Major General, iar la sfârșitul anului 2006 este numit ofițer executiv al locțiitorului Șefului de stat major pentru operații din cadrul Forței Multinaționale din Irak. În iulie 2007 este încadrat Șef al Biroului Planificare Operații din Componenta Operațională Terestră. Odată cu înaintarea la gradul de locotenent-colonel, în anul 2009, este numit comandant al Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”, cu care participă la a doua sa misiune în teatrele de operații, în perioada iunie - decembrie 2011, în provincia Zabul, Afganistan. În ianuarie 2012, în cadrul ceremoniei de repatriere este avansat la excepțional la gradul de colonel. În aprilie 2013, este numit locțiitorul Șefului de stat major pentru operații la Comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, iar în 2014, absolvă Colegiul de Război al Forțelor Terestre din SUA, obținând al doilea masterat, în studii strategice. În perioada martie 2014 - august 2015, a îndeplinit funcția de Șef de stat major al Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Începând cu septembrie 2015, a fost numit comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”. În perioada august 2017 – august 2019 a îndeplinit funcția de Șef al Direcției planificare strategică din Statul Major al Apărării, fiind apoi promovat comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est. Între 2020 și 2023 s-a aflat la comanda Statului Major al Forțelor Terestre.
CV [English]

În semn de apreciere a activității și rezultatelor remarcabile obținute, i-au fost conferite următoarele distincții:
- Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari;
- Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler;
- Emblema „Onoarea Armatei României”;
- Emblema „Onoarea Armatei României” (cu însemn de război);
- Emblema de Onoare a Forțelor Terestre;
- Emblema de Onoare a Direcției Generale pentru Armamente;
- Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării;
- Emblema de Onoare a Comunicațiilor și Informaticii;
- Emblema de Onoare a Direcției Domenii și Infrastructuri;
- Emblema de Onoare a Comandamentului Forțelor Întrunite;
- Emblema de Merit „În Slujba Păcii” clasa I;
- Emblema de Merit „În serviciul Armatei României” clasa a III-a;
- Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate;
- Insigna „Participant la misiuni în străinătate” și Titlul Onorific de „Militar Veteran”;
- Bronze Star (SUA);
- Army Commendation Medal (SUA);
- Medalia NATO Non-Article V.
Limbi străine: engleză.
Iulian Berdilă s-a născut la 8 ianuarie 1971, în localitatea Galați, jud. Galați.
CV [English]