Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK

1994

Publicat în 29-08-2018
26 ianuarie - La sediul Cartierului General al NATO, România devine prima țară semnatară a Programului „Parteneriatul pentru Pace” (PfP).
6 martie 1994 - ca expresie a materializării conceptului de „control civil al forțelor armate” Gheorghe Tinca devine primul ministru al apărării naționale civil din perioada postbelică.  
aprilie - Adoptarea de către Consiliul Suprem de Apărare a țării a „Concepției integrate privind securitatea națio­nal?” și a „Doctrinei militare de apărare” . 
iulie - Este promulgată Legea apărării naționale a României. Aceasta cuprinde ansamblul de măsuri și activități adoptate și desfășurate de statul român în scopul de a garanta suveranitatea națională, independența și unitatea statului, integritatea teritorială a țării și democrația constituțională. 
7-15 septembrie -  La Biedruska (Polonia) se desfășoară, în cadrul programului PfP, exercițiul „Cooperative Bridge 94", primul la care participă o subunitate din România. Iau parte militari din 13 țări membre NATO și PfP. Scopul exercițiului este îmbunătățirea capacității de a acționa împreună în acest tip de operațiuni.
14 septembrie - Are loc la Bruxelles ceremonia oficială de acceptare a Programului individual de parteneriat România-NATO, țara noastră fiind printre primele țări al cărei program este aprobat. Acesta prevede schimbări în materie de planificare militară, exerciții comune și participare la operațiunile de menținere a păcii.