Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK

Colonel Christophe Degand, la comanda Grupului de Luptă NATO din România

Data: 18-06-2022

Colonelul francez Vincent Minguet, comandantul Batalionului 27 Vânători de Munte dislocat în România la data de 1 martie, a predat comanda grupului de luptă colonelului francez Chistophe Degand, comandantul Regimentului 8 Parașutiști de Infanterie Marină.
Ceremonia a avut loc în data de 18 iunie, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior Iulian Berdilă, și a comandantului Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (MND-SE), general de brigadă Dorin Toma.
Odată cu predarea comenzii a avut loc și schimbarea actualei denumiri a Grupului de Luptă al NATO, din Battle Group Forward Presence - BGFP în Collective Defence Battle Group – CDBG.
***
Grupul de Luptă al NATO din România a fost constituit începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.
Constituirea grupurilor de luptă (Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria) se înscrie în setul mai larg de măsuri adoptate de NATO pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe termen mediu și lung, ca urmare a conflictului militar declanșat de Federația Rusă în Ucraina.
La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, formează, în prezent, CDBG pe teritoriul național, integrând, rotațional, efective ale Belgiei și țărilor de Jos. 
Forțele principale ale CDBG sunt dispuse în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu unde vor executa misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României.
 

Comunicate

Evenimente recente

12-02-2026 Grupul de Contact pentru Ucraina și Conferința de Securitate de la München

10-02-2026 Autoevaluarea activității Statului Major al Apărării pentru anul 2025

02-02-2026 Șeful Statului Major al Apărării, distincție conferită de președintele Republicii Portugheze