Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 88
Data: 02-09-2020


Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est, la a cincea aniversare


Ceremonia organizată cu ocazia sărbătoririi a cinci ani de la înființarea Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) va avea loc vineri, 4 septembrie, începând cu ora 10.30, la sediul comandamentului din București, în prezența șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, și a comandantului Comandamentului Aliat Întrunit al NATO de la Napoli, amiral Robert P. Burke.



Jurnaliștii interesați să participe la eveniment sunt rugați să transmită solicitările de acreditare, până joi, 3 septembrie, ora 14.00, la adresele de email contact@mndse.nato.int și razvan.nicolae@mndse.nato.int. Reprezentanții mass-media vor fi așteptați vineri, 4 septembrie, între orele 09:15-10:00, la sediul comandamentului din Strada Antiaeriană, Nr. 8, Sector 5, București (Punct de acces nr. 3 - U.M. 02214). Persoană de contact: locotenent-colonel Alin-Răzvan Nicolae, telefon: 031-40.34.021, mobil: 0765-659707.



* * *



Înființarea acestui comandament, în urmă cu cinci ani, a fost o dovadă a determinării națiunii-gazdă, România, de a respecta angajamentul asumat la Summit-ul din Țara Galilor din 2014, prin operaționalizarea și susținerea pe teritoriul său a unui comandament multinațional, ca o garanție a faptului că Alianța este pregătită să răspundă potențialelor amenințări la adresa acesteia.

Aflat sub comanda operațională a Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și sub conducerea operațională a Comandamentului Forțelor Întrunite de la Napoli, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est are misiunea de a fi în măsură să asigure comanda și controlul unei operații NATO de tip Articol 5 - Apărare Colectivă, contribuind la consolidarea apărării pe Flancul de Sud-Est al Alianței, la asigurarea securității teritoriale și a populației statelor din zona de responsabilitate.

Amprenta multinațională a comandamentului de divizie este reprezentată de militarii care provin din 14 țări contribuitoare: Albania, Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Polonia, Portugalia, Spania, Slovacia, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite Ale Americii și națiunea-cadru, România.

Militarii din cele 15 țări NATO reprezintă cel mai puternic indicator al determinării membrilor Alianței de a contribui la securitatea ei, de a genera structuri operaționale cu grad ridicat de performanță și profesionalism.


Secția informare și relații publice/SMAp