Cursanți ai Universității Naționale de Apărare a SUA, la Statul Major al Apărării
Locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Dragoș-Dumitru Iacob, a avut joi, 22 februarie, o întrevedere cu un grup de cursanți din cadrul programului CAPSTONE al Universității Naționale de Apărare a SUA.
Agenda discuțiilor a vizat situația de securitate pe flancul estic al NATO, relațiile bilaterale româno-americane, precum și activitățile de instruire în comun desfășurate pe teritoriul României.
Locțiitorul șefului Statului Major al Apărării a evidențiat contribuția trupelor americane dislocate în țara noastră la consolidarea apărării aliate și a relației trans-atlantice. „Mă bucur că am avut ocazia de a mă întâlni cu viitori lideri ai Forțelor Armate ale SUA și de a discuta despre modul în care putem răspunde provocărilor actuale și viitoare de securitate. Am reiterat angajamentul Armatei României pentru intensificarea cooperării cu armata Statelor Unite ale Americii și pentru întărirea posturii de descurajare și apărare pe flancul estic al Alianței.”, a transmis generalul-locotenent Dragoș-Dumitru Iacob.
Activitatea cursanților CAPSTONE în România, desfășurată în perioada 19-23 februarie, a mai inclus vizite la Universitatea Națională de Apărare, Brigada 243 Radio-Electronice și Observare, precum și în bazele aeriene din Mihail Kogălniceanu și Borcea.
***
CAPSTONE este un program de instruire de nivel strategic derulat de Universitatea Națională de Apărare a Statelor Unite ale Americii, care se adresează generalilor de brigadă recent înaintați în acest grad. Programul se derulează de peste patru decenii și include vizite de documentare în diverse state partenere.

