Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 63
Data: 09-06-2020


Șeful Statului Major al Apărării la ANACONDA-20


Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a participat luni, 8 iunie, la secvența de instruire întrunită din cadrul Exercițiului ANACONDA-20, desfășurat la Centrul de instruire al Forțelor Aeriene din Ustka, Polonia. Șeful SMAp a fost însoțit de locțiitorul pentru operații și instrucție, general-maior Gheorghiță Vlad, de comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, general-maior Dorin Ioniță, și de șeful Direcției operații, general de brigadă Ciprian Marin.

Exercițiul ANACONDA, ajuns la cea de-a VIII-a ediție, este un eveniment de instruire al Armatei Poloneze, care are ca scop menținerea capacității de răspuns în fața oricărei amenințări, prin îndeplinirea cerințelor NATO.

La activitate au participat și președintele Poloniei, Andrzej Duda și ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak.

 

* * *

Organizat de forțele armate poloneze începând din 2006, Exercițiul ANACONDA se desfășoară la fiecare doi ani. Cea mai amplă ediție a fost în 2016, când au avut loc cele mai mari manevre militare din Polonia după 1989, cu participarea a peste 31.000 de militari din 23 de țări.

Conectat inițial Exercițiului DEFENDER-20, care urma să se desfășoare în luna martie, exercițiul a fost replanificat din cauza pandemiei de COVID-19 în luna iunie.
 



Biroul presă şi operaţii mass-media/SMAp