Statul Major al ApărăriiSecția Informare și Relații Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27
COMUNICAT NR. 21
Data: 19-04-2021
Șeful Statului Major al Apărării la ceremonia de repatrierea din Afganistan a militarilor Batalionului de Protecția Forței
Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a participat miercuri, 14 aprilie, la ceremonia de repatriere din Afganistan a Batalionului de Protecția Forței „Golden Lions”, în Cetatea Aradului.
În cadrul misiunii NATO „Resolute Support", militarii batalionului au executat misiuni de asigurare a securității Bazelor Militare Kandahar și Bagram, împreună cu partenerii americani și cu forțe de securitate afgane.
„Batalionul Protecția Forței Golden Lions și-a făcut pe deplin datoria. Toate ecourile pe care le-am primit de la aliații referitor la modul în care au acționat în Afganistan au fost la superlativ. Prin contribuția militarilor români în teatre de operații de pe trei continente, România dovedește fără echivoc faptul că își respectă angajamentele asumate”, a afirmat generalul-locotenent Daniel Petrescu.
În cadrul activității a avut loc decorarea Drapelului de luptă cu Ordinul Virtutea militară în grad de ofițer cu însemn de război pentru militari, care a fost conferit de președintele României, Klaus Iohannis, prin decretul prezidențial semant în data de 2 februarie a.c. Totodată, militarii au fost recompensați cu decorații și embleme naționale în semn de recunoștință și apreciere a profesionalismului, curajului și spiritului de sacrificiu dovedite în executarea misiunilor în teatru de operații din Afganistan.
***
Batalionul de Protecția Forței „Golden Lions” a fost generat de Batalionul 191 Infanterie Colonel Radu Golescu. De asemenea, din Batalionul de Protecție a Forței a făcut parte și o subunitate din Brigada 8 Rachete Operativ Tactice Alexandru Ioan Cuza.
Secția informare și relații publice/SMAp
