Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 109
Data: 13-09-2023


Elemente ale unei posibile drone, identificate în zona Nufărul și Victoria


Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri.

Conform procedurilor, un alt elicopter al  Forțelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren și ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor.

Vom reveni cu detalii, în funcție de datele primite din teren.

 


Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale