Statul Major al ApărăriiSecția Informare și Relații Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27
COMUNICAT NR. 127
Data: 27-10-2016
Întrevederea șefului Statului Major General cu comandantul EUROCORPS
Joi, 27 octombrie, generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, l-a primit, la sediul instituției, pe generalul-locotenent Alfredo Ramirez Fernandez, comandantul Corpului NATO de reacție rapidă, EUROCORPS, de la Strassbourg, Franța.
Întâlnirea a avut ca temă principală identificarea unor domenii de cooperare dintre EUROCORPS și Armata României. Au fost abordate subiecte referitoare la pregătirea în vederea participării la misiuni sub comandă NATO și UE, precum și a celor specifice operațiilor pentru menținerea păcii și umanitare, activitatea personalului român din cadrul comandamentului, precum și posibila participare a ofițerilor EUROCORPS la exercițiile multinaționale desfășurate în România.
EUROCORPS este o structură de nivel corp de armată care nu este subordonată niciunei organizații internaționale, militare sau politice. Aceasta are la bază cinci națiuni cadru (Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Spania) care asigură comanda și infrastructura militară. În calitate de națiuni asociate, Grecia, Italia, Polonia, România și Turcia contribuie cu personal militar.
În anul 2002, în urma evaluării NATO, comandamentul EUROCORPS a devenit unul din Comandamentele Forței de Reacție Rapidă (FHQ).
România s-a alăturat EUROCORPS în calitate de națiune asociată începând din decembrie 2015 ?i, din luna aprilie 2016, încadrează comandamentul acestei structuri cu doi militari.
În prezent EUROCORPS asigură forța de reacție rapidă pentru Grupul Tactic de Luptă al Uniunii Europene (EUBG) și încadrează cu personal militar FHQ-ul pentru misiunea de politică de securitate și apărare comună (PSAC) a UE din Republica Centrafricană.

Statul Major General