Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK
Statul Major al Apărării
Secția Informare și Relații Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 128
Data: 27-10-2016


La Târgu-Jiu, activități dedicate sărbătoririi centenarului Primului Război Mondial


În cadrul ceremoniei de la Cimitirul Eroilor, de la ora 11.00, participanții vor asista la un scurt moment poetic, susținut de un elev, și la depunerea de coroane de flori la troița din cimitir. Aproximativ 150 de copii vor depune coronițe la crucile eroilor înmormântați aici.
În programul activității din Parcul Coloanei fără Sfârșit, care va începe la ora 12.30, un istoric militar va prezenta luptele de la Târgu-Jiu, din Primul Război Mondial, va fi susținută o alocuțiune privind semnificația  Ansamblului Monumental "Calea Eroilor", realizat de sculptorul Constantin Brâncuși, iar un grup de copii va depune coronițe la baza Coloanei fără Sfârșit.
În încheiere, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va susține un scurt recital de muzică de fanfară și patriotică.
La activitățile de vineri vor participa reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Guvernului României, ai Ministerului Apărării Naționale, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale, veterani de război, cadre militare active, în rezervă sau în retragere, elevi ai școlilor și liceelor din Târgu-Jiu. 
 Ansamblul Monumental "Calea Eroilor" a fost creat de Constantin Brâncuși între anii 1935-1938, fiind dedicat eroilor gorjeni căzuți în luptele Primului Război Mondial. Cele patru componente sculpturale — „Masa t?cerii”, „Aleea scaunelor”, „Poarta sărutului” și „Coloana fără sfârșit” — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m. Denumirea original? a Coloanei fără Sfârșit era „Coloana recunoștinței fără sfârșit”.


Statul Major General