Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 67
Data: 25-06-2020


Militari americani felicitați de conducerea MApN


Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, au conferit embleme de onoare atașatului militar al Statelor Unite ale Americii la București, colonelul Scott A. Weston, precum și locotenent-colonelului Casey Drew Shuff și maiorului Aaron David Selph din Biroul de cooperare militară al SUA, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul MApN joi, 25 iunie.

Distincțiile au fost conferite militarilor americani, aflați la final de misiune în România, în semn de apreciere pentru contribuția adusă la ridicarea prestigiului Armatei României și la dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două state aliate și partenere.

Ceremonia are loc în contextul aniversării în această perioadă a 140 de ani de relații diplomatice între România și Statele Unite ale Americii, cooperarea dezvoltată de cele două țări în cadrul NATO, în misiunile din Afganistan, sau în regiunea de interes strategic a Mării Negre, precum și prin gestionarea în comun a provocărilor noi la adresa securității, conducând la aprofundarea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic în toate dimensiunile sale.

 


Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale