Statul Major al ApărăriiSecția Informare și Relații Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27
COMUNICAT NR. 23
Data: 08-04-2015
Șeful Statului Major General a primit vizita omologului albanez
Generalul-locotenent Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, s-a întâlnit miercuri, 8 aprilie, la sediul instituției, cu generalul-maior Jeronim Bazo, șeful Statului Major General al Republicii Albania. Evoluția situației de securitate din regiune, stadiul relațiilor bilaterale și identificarea unor noi domenii de cooperare între forțele armate ale celor două țări, precum și diversificarea modalităților de instruire în comun, au fost principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii. Programul oficialului albanez a cuprins o întâlnire cu șeful Statului Major al Forțelor Terestre, precum și o vizită la Batalionul 265 Poliție Militară din București.
Statul Major General
