Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 132
Data: 30-11-2019


Videoconferință cu militarii din teatrele de operaţii şi misiuni externe


Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, au discutat, sâmbătă, 30 noiembrie, în cadrul unei videoconferinţe desfășurate la sediul M.Ap.N., cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operaţii din Afganistan, Bosnia și Herţegovina, Polonia, precum și în Republica Mali cu ocazia Zilei Naționale a României.



Militarii români au prezentat analiza situației de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul de îndeplinire a misiunilor și au raportat că starea de sănătate și nivelul moralului personalului sunt foarte bune.



Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit militarilor pentru felul exemplar de acțiune în cadrul misiunilor internaționale și le-a urat „La mulți ani!” celor care își sărbătoresc astăzi ziua onomastică.



„Ziua Națională a României este sărbătoarea tuturor românilor, o zi în care cinstim trecutul glorios al armatei noastre, în care preţuim prezentul şi ne gândim cu speranţe la viitor. Ţara datorează, în egală măsură, respect şi gratitudine tuturor militarilor din Armata României aflați în misiune în teatrele de operații internaționale.



Vă asigur, dragi camarazi, de întreaga noastră preţuire şi vă aşteptăm sănătoşi acasă, cu misiunile îndeplinite, aşa cum ne-aţi obişnuit, la standarde impecabile. Vă dorim ca Ziua Națională a României să vă dea imbold pentru a trece peste toate încercările și vă asigurăm că suntem mereu cu gândul la voi și la familiile dumneavoastră. Vă mulţumesc, dragi colegi, pentru seriozitatea cu care vă îndepliniţi misiunile!”, a transmis ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, militarilor aflaţi misiuni, în afara graniţelor ţării, mulţumindu-le totodată, pentru modul în care își fac datoria faţă de ţară, departe de familii, asigurându-i de tot sprijinul din partea ministerului.



De asemenea, ministrul Ciucă a ținut să-i transmită cele mai calde urări generalului de brigadă Dorin Toma, Senior național Reprezentativ în Teatrul de Operații Afganistan, care tot astăzi, sărbătorește ziua de naștere alături de camarazii săi.



La rândul său, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu i-a felicitat pe militari și a ținut să precizeze că este pentru prima dată când participă la o astfel de activitate de partea cealaltă a legăturii.



Echipa de conducere a MApN nu i-a uitat nici pe militarii Batalionului 495 Parașutiști Căpitan Ștefan Soverth, batalion care sărbătorește 29 de ani de la înființare, și le-a multumit acestora pentru dedicația cu care își fac datoria și pentru lungile perioade petrecute în unitate sau în misiuni, departe de cei dragi.



* * *



În anul 2019, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 690 de militari, aproximativ 120 de militari (piloți, personal tehnic și medical) în cadrul Detașamentului „Carpathian Pumas”, aflați în Republica Mali pentru executarea unei misiuni sub mandat ONU, alţi aproximativ 250 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.