Vizita Alteței Sale Regale Principele Radu la Statul Major al Apărării
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a avut o întrevedere cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, la sediul Statului Major al Apărării.
Pe agenda întrevederii s-au aflat discuții privind acțiunile publice pe care Familia Regală le va desfășura în a doua jumătate a anului 2026, în sprijinul consolidării poziției României în cadrul Uniunii Europene și al NATO, precum și al susținerii eforturilor țării noastre pentru menținerea stabilității pe flancul estic al Alianței și al Uniunii Europene, precum și în vecinătatea europeană.
Cu acest prilej, Principele Radu i-a oferit Șefului Statului Major al Apărării unul dintre primele exemplare ale medaliei „Casa Regală a României 160”, emisă de Monetăria Statului cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la fondarea Casei Regale și de la edificarea constituțională și instituțională a statului român modern.

