Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 42
Data: 10-05-2022


Vizita în Bulgaria a șefului Statului Major al Apărării


Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit cu șeful Statului Major al Apărării din Republica Bulgaria, amiralul Emil Eftimov, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Sofia, în perioada 8-10 mai.

Agenda discuțiilor a cuprins evaluarea situației regionale de securitate, având ca punct central amenințările la adresa stabilității europene și euro-atlantice cauzate de războiul Federației Ruse în Ucraina și acțiunile întreprinse în context aliat pentru operaționalizarea cât mai rapidă a Grupurilor de Luptă NATO din România și Bulgaria.

Totodată, discuțiile au vizat consolidarea relațiilor de cooperare militară, atât în plan bilateral, cât și în formatul organismelor internaționale NATO și UE. În cadrul discuțiilor pe tema măsurilor de consolidare a apărării celor două state, cei doi șefi ai Apărării au evidențiat modul de executare a misiunilor de creștere a vigilenței în cadrul componentei aeriene și dislocarea unor forțe și capabilități aliate de apărare în regiunea Mării Negre.

De asemenea, oficialii militari au discutat includerea în planul cooperării bilaterale a unui număr crescut de exerciții, precum și aspecte privind administrarea ansamblurilor monumentale ale eroilor români și bulgari. „Între armatele celor două țări sunt stabilite excelente relații de cooperare care s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, atât în planul instruirii comune a forțelor, cât și în cel al colaborării eșaloanelor de conducere ale instituțiilor naționale ale apărării. În vederea întăririi posturii aliate de descurajare și apărare, am propus omologului bulgar acțiuni de echilibrare a componentelor defensive în cadrul Prezenței Avansate a NATO în zona flancului estic care vor conduce atât la realizarea unor capabilități credibile în regiune, precum și la oportunități de instruire complexă, în format aliat și întrunit.” a susținut generalul Daniel Petrescu.

Nu în ultimul rând, pe baza experienței instituționale a Armatei României, șeful Apărării a prezentat dinamica realizării și operaționalizării structurilor aliate, de nivel brigadă, divizie și corp, dispuse pe teritoriul național. Programul șefului Apărării din România în țara vecină a inclus, de asemenea, o întrevedere cu ministrul adjunct al Apărării Naționale din Bulgaria, Yordan Bozhilov, participarea la o ceremonie de depunere de coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Sofia, precum și întâlnirea cu personalul militar român dislocat în cadrul NATO Force Integration Unit.

 


Secția informare și relații publice/SMAp