Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 82
Data: 06-11-2021


Vizita șefului Statului Major al Apărării în Republica Polonă


Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a efectuat, în perioada 3 - 5 noiembrie, o vizită oficială în Republica Polonă, în cadrul căreia s-a întâlnit cu șeful Statului Major General al Forțelor Armate Poloneze, generalul Rajmund Andrzejczak, și a participat la ceremonia de depuneri coroane de flori la Monumentul Ostașului Necunoscut din Piața Piłsudski, Varșovia.

Totodată, generalul-locotenent Daniel Petrescu a vizitat structuri aliate ale Corpului Multinațional Nord-Est, precum și contingentul românesc dislocat în Polonia pentru misiunea de asigurare a prezenței înaintate consolidate pe flancul Nord-Estic al Alianței.

Întâlnirile șefilor Apărării din cele două țări au urmărit consolidarea relațiilor bilaterale de cooperare militară și au constituit o oportunitate de analiză privind implementarea componentelor NATO de descurajare și apărare pe flancul estic al Alianței.

Pe agenda de lucru s-au aflat subiecte privind evaluarea situației de securitate din zona extinsă a Mării Negre și Balcanilor de Vest, amenințările la adresa stabilității și securității NATO, precum și modul de implementare a deciziilor luate pe timpul Summit-urilor NATO de la Varșovia (2016) și Bruxelles (2021). De asemenea, cei doi oficiali au identificat aspecte practice pentru întărirea relațiilor de colaborare atât în context bilateral, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene, prin dezvoltarea inițiativei de instruire multinațională la nivel întrunit.

În anul marcării unui centenar de la semnarea „Convenţiei de alianţă defensivă între România şi Polonia”, din martie 1921, relațiile de cooperare militară cu Polonia, un aliat apropiat și un partener strategic regional, se situează la un nivel ridicat, principalele argumente în acest sens fiind integrarea ambelor armate în structuri multinaționale defensive, participarea acestora la operații și misiuni NATO, UE și al altor organisme internaționale, precum și prezența consistentă la activități de instruire în format bilateral și aliat.

„Începând cu anul 2017, militarii polonezi sunt încadrați în Brigada Multinațională de Sud-Est, în principal, și în alte structuri aliate dislocate în România, contribuind la asigurarea prezenței înaintate adaptate a NATO, în zona de sud a flancului estic al Alianței. Din același an, subunitățile artileriștilor antiaerieni români sunt integrate în Grupul de Luptă NATO din Polonia, reprezentând contribuția României la prezenţa înaintată consolidată a NATO, în zona de nord a flancului estic al Alianței. Prin recenta dislocare a detașamentului de apărare antiaeriană suntem la cea de-a zecea rotație a militarilor români în Polonia. I-am mulțumit generalului Andrzejczak pentru modul remarcabil de îndeplinire a sarcinilor revenite militarilor polonezi în activitățile comune cu militarii români. Pe linia de efort a Prezenței Înaintate, i-am transmis că, pentru Armata României, alinierea și unificarea capabilităților defensive ale NATO pe întregul său flanc estic constituie o prioritate”, a afirmat șeful Statului Major al Apărării.

 


Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale