Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 75
Data: 24-06-2016


Ceremonii dedicate Zilei Drapelului Naţional


În Piața Tricolorului din București (situată în fața Palatului Cercului Militar Naţional) va avea loc duminică, 26 iunie, de la ora 9.30, o ceremonie publică de înălțare a Drapelului Național al României.

În cadrul manifestării, organizată de Ministerul Apărării Naţionale, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Primăria Capitalei, drapelul va fi adus în piaţă, va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României.

Militari ai Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” vor prezenta un exercițiu de mânuire a armamentului, iar Muzica Reprezentativă a M.Ap.N. va susține un concert de cântece ostășești.

La acest eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai unor instituţii civile, militare şi religioase, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, militari veterani, răniți și urmașii personalului armatei decedat în acțiuni militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere. 

Militari din celelalte garnizoane din ţară vor participa la ceremoniile publice organizate cu acest prilej de autorităţile publice locale.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.


Statul Major General