Statul Major al Apărării
Secția Informare şi Relaţii Publice
E-mail: relatiipublice.smap@mapn.ro
Contact: 031-426.07.27

COMUNICAT NR. 87
Data: 25-07-2016


Șeful SMG la ceremonia de plecare în Afganistan a „Rechinilor Albi"


Şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, va participa luni, 25 iulie, începând cu ora 10.00, la ceremonia de plecare în misiune, în Teatrul de Operaţii din Afganistan, a Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței „Rechinii Albi", în Piața Ovidiu din Constanța.

După ce au parcurs un program de patru luni de pregătire, militarii sunt gata să acționeze în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”, pentru asigurarea protecției bazei militare din Kandahar şi pentru consilierea forțelor de securitate afgane.
***
Batalionul 341 Infanterie cunoscut și sub denumirea de „Rechinii Albi” este o unitate de elită a Armatei României și a executat până în prezent următoarele misiuni externe: „ROFND VIII-X” (2004-2005) în Kosovo, „IRAQI FREEDOM” (2008-2009) în Irak și ISAF (2006, 2011) în Afganistan.
Ca semn al recunoașterii valorii profesionale, dar și ca o provocare, începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie „Constanța” a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul inițiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de militari din alte șase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Turcia.

Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, drapelul de luptă al Batalionului 341 Infanterie „Constanța” este decorat cu următoarele distincții și medalii: „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”, „Emblema de Onoare a Statului Major General” și medalia „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn de război”.


Statul Major General