Campanie de angajare a soldaților profesioniști pentru structura de forțe a Armatei României
Publicat în 28-04-2023 La nivelul structurii de forțe a Armatei României se organizează una dintre cele mai ample campanii de recrutare și selecție pentru ocuparea a 4.159 de posturi de soldați/gradați profesioniști. Astfel, în perioada 2 mai-16 iunie a.c., candidații care optează pentru dobândirea calității de soldat profesionist pot solicita înscrierea în cadrul centrelor militare zonale, județene sau de sector (după caz) pe a cărei rază de responsabilitate î?i au domiciliul.Calendarul de recrutare și selecție a candidaților este următorul:. citeste tot
Ceremonii militare dedicate Zilei Veteranilor de Război
Publicat în 27-04-2023Vineri, 28 aprilie, începând cu ora 9.30, va avea loc, la Monumentul Eroilor Patriei amplasat în fața Universității Naționale de Apărare, ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori, organizată în Capitală cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război.La activitate vor fi prezenți ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.. citeste tot
Vizita în România a comandantului Forțelor Aeriene Americane din Europa
Publicat în 27-04-2023Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, s-au întâlnit joi, 27 aprilie, la sediul MApN, cu comandantul Forțelor Aeriene Americane din Europa (COM USAFE) și comandant al Comandamentului Aerian Aliat (COM AIRCOM), generalul James B. Hecker, în cadrul vizitei pe care oficialul american a efectuat-o în România.Activitatea a reprezentat o excelentă oportunitate de a discuta subiecte de interes comun în domeniul forțelor aeriene în context aliat și de a dezvolta și întări relațiile de cooperare în cadrul parteneriatului strategic România-SUA.. citeste tot
Conducerea MApN la activitățile de împachetare a cadourilor pentru veteranii de război din România și Republica Moldova
Publicat în 27-04-2023Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat miercuri, 26 aprilie, la acțiunea de împachetare a cadourilor pentru veteranii de război din România și Republica Moldova, organizată la Palatul Cercului Militar Național.La evenimentul care este parte a campaniei „Recunoștință veteranilor de război” au mai luat parte reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai societății civile, fiind pregătite 580 de pachete cadou.. citeste tot
Militari români la exercițiul multinațional ,,Anakonda 23”, din Polonia
Publicat în 24-04-2023Peste 400 de militari, cu aproximativ 60 de mijloace tehnice, din cadrul Batalionului 151 Infanterie ,,Războieni” și Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” vor participa la exercițiul multinațional ,,Anakonda 23”, ce va avea loc în Polonia, în perioada 28 aprilie - 18 mai.Militarii români se vor instrui alături de alte structuri din țări membre ale Alianței și partenere, exercițiul ,,Anakonda 23” reprezentând cea mai înaltă formă de instruire a Forțelor Armate Poloneze și unul dintre evenimentele majore de instruire în cadrul NATO.. citeste tot
Exercițiu de mobilizare MOBEX TM – CS 23
Publicat în 24-04-2023În perioada 24 – 28 aprilie, pe raza județelor Timiș și Caraș-Severin, se desfășoară în vederea verificării stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare, exercițiul de mobilizare MOBEX TM-CS 23.MOBEX TM-CS 23 face parte din seria de exerciții din domeniul mobilizării, planificate din timp și organizate periodic pe teritoriul national, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare prin exerciții de mobilizare, aprobat în Consiliul Suprem de Apărare a țării în anul 2021.. citeste tot
Ziua Veteranilor de Război – 29 aprilie
Publicat în 20-04-2023În contextul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie, Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu Asociașia „Alături de Eroi”, Asociașia de Caritate din Armata României „Camarazii”, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Primăria Sector 5, prin Centrul Cultural și de Tineret „ștefan Iordache”, organizează campania „Recunoștință veteranilor de război“ prin care intenționează să aducă o rază de speranță și recunoștință celor care sunt încă mărturii istorice vii – veteranii și văduvele celui de-Al Doilea Război Mondial.Campania „Recunoștință veteranilor de război“ se va desfășura în perioada 20 – 29 aprilie și va include acțiuni de distribuire a unor pachete cadou pentru toți cei 1.069 veterani și veterane de război și cele 24 de văduve de război de pe teritoriul României și pentru trei veterani de război din Republica Moldova, precum și alte activități de cinstire a memoriei celor care ?i-au pierdut viața pe timpul celei mai mari conflagrații mondiale și a supraviețuitorilor acesteia, veteranii de război.. citeste tot
Ceremonia de predare-primire a comenzii Statului Major al Forțelor Terestre
Publicat în 18-04-2023Ceremonia de predare-primire a comenzii și Drapelului de Luptă ale Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT), între generalul-locotenent Iulian Berdilă și generalul-maior Ciprian Marin, a avut loc marți, 18 aprilie, la sediul SMFT, în prezența ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.În discursul susținut cu acest prilej, ministrul Tîlvăr a afirmat că ceremonia de predare și primire a comenzii la nivelul unei categorii de forțe reprezintă un eveniment important pentru întreaga Armată a României. „Asist?m, astăzi, la un schimb de comandă între doi dintre generalii de elită ai armatei noastre, educați în instituții prestigioase din țară și din străinătate, căliți în numeroase misiuni în teatrele de operații și confirmați ca profesioniști desăvâr?i?i la comanda unor unități ale armatei dintre cele mai renumite. Văurez mult succes amândurora, domnilor generali, în noile funcții asumate. Cu siguranță nu vă va fi ușor, pentru că sarcinile care vă stau în față sunt dintre cele mai dificile. Văasigur că veți avea în mine un partener de încredere și deschis colaborării, gata să vă sprijine în orice situație în care va fi nevoie”, a concluzionat ministrul apărării naționale.. citeste tot
Întrevederea conducerii MApN cu președintele Comitetului Militar al NATO
Publicat în 12-04-2023Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au avut miercuri, 12 aprilie, întrevedere cu președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer, la sediul Ministerului Apărării Naționale.Evenimentul a avut loc în contextul vizitei pe care înaltul oficial o desfășoară în România, în perioada 11-14 aprilie, la invitația șefului Apărării, generalul Petrescu.. citeste tot
Vizita președintelui Comitetului Militar al NATO în România
Publicat în 11-04-2023Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, se vor întâlni miercuri, 12 aprilie, la sediul MApN, cu președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer, în cadrul vizitei pe care înaltul oficial aliat o desfășoară, în perioada 11-14 aprilie, în țara noastră.Sunt planificate discuții privind situația de securitate din regiunea Mării Negre, dinamica implementării măsurilor aliate de descurajare și apărare a spațiului euro-atlantic, operațiile și misiunile NATO, precum și evenimentele majore de instruire din acest an.. citeste tot
Videoconferință cu militarii din teatrele de operații și misiuni externe
Publicat în 11-04-2023Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au discutat marți, 11 aprilie, în cadrul unei videoconferințe desfășurate la sediul MApN, cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operații din Kosovo și Bosnia și Herțegovina, precum și cu detașamentele de militari români aflate în misiune în Bulgaria, Lituania și Polonia.Militarii români au prezentat analiza situației de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul de îndeplinire a misiunilor și au raportat că starea de sănătate și nivelul moralului personalului sunt foarte bune.. citeste tot
Conducerea MApN, la 140 de ani de la înființarea Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”
Publicat în 07-04-2023Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, vor participa la Focșani, în zilele de 9 și 10 aprilie, la manifestările dedicate împlinirii a 140 de ani de la înfii?area Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”.Duminică, 9 aprilie, oficialii MApN vor vizita, pe bulevardul Unirii, expoziția de tehnică și echipament militar din dotarea importantei brigăzi din structura de forțe a Armatei României.. citeste tot
Ceremonie de transfer de autoritate între diviziile americane 101 Aeropurtată și 10 Munte
Publicat în 05-04-2023Ceremonia de transfer de autoritate între Divizia 101 Aeropurtată (Asalt aerian) și Divizia 10 Munte, ambele ale Armatei SUA, va avea loc miercuri, 5 aprilie, de la ora 16.30, la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”..În cadrul activității, va fi decorat Drapelul Diviziei 101 Aeropurtată cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler cu însemn de pace, pentru militari, va avea loc o defilare a militarilor americani și un spectacol de fanfară al formațiilor reunite ale militarilor români și americani.. citeste tot
Ceremonii dedicate sărbătoririi Zilei NATO în România
Publicat în 02-04-2023Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Eduard Bachide, și locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, au partipat duminică, 2 aprilie, la sediul MApN, la ceremonia arborării drapelelor României și Alianței Nord-Atlantice, dedicată sărbătoririi Zilei NATO în România.La festivitatea de la sediul Ministerului Apărării Naționale, secretarul de stat Eduard Bachide a subliniat importanța Alianței Nord-Atlantice, evocând momentul aderării României ca fiind unul definitoriu. „Suntem astăzi membri ai celei mai puternice alianțe politico-militare din lume, fapt deosebit de important având în vedere contextul de securitate actual. țara noastră are cele mai puternice garanții de securitate, dar și angajamente asumate pe care Armata României le îndeplinește în mod responsabil și cu succes”.. citeste tot
Vizita în Republica Italiană a șefului Statului Major al Apărării
Publicat în 26-03-2023șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a efectuat, în perioada 21-23 martie, o vizită în Republica Italiană, la invitația omologului său, amiralul Giuseppe Cavo Dragone.Agenda discuțiilor a inclus evaluări ale situației regionale de securitate, consolidarea relațiilor bilaterale și în format aliat și dezvoltarea colaborativă a capabilităților de apărare. De asemenea, în cadrul întrevederilor s-a discutat despre dinamica participării celor două armate la misiuni și operații ale NATO și UE, respectiv accentuarea instruirii comune la nivelul tuturor categoriilor de forțe în vederea creșterii interoperabilității.. citeste tot
Militari din Luxemburg au fost integrați în Grupul de Luptă al NATO din România
Publicat în 21-03-2023Marți, 21 martie, în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu a avut loc ceremonia de integrare în Grupul de Luptă al NATO dislocat în România a militarilor care fac parte din detașamentul Marelui Ducat de Luxemburg la această misiune a Alianței Nord-Atlantice în țara noastră. Cei 27 de militari luxemburghezi, care au sosit în România la începutul acestei luni, împreună cu tehnică de luptă, fac parte dintr-un pluton de recunoaștere și vor fi integrați, pe timpul misiunii, în compania olandeză din cadrul Grupului de Luptă condus de Franța.Ceremonia a avut loc în prezența ambasadorului Marelui Ducat de Luxemburg în România, Elisabeth Cardoso Jordão, a reprezentantului Statului Major francez al Apărării, generalul de brigadă Christophe Follet, a comandantului Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica”, colonelul Ioan Cristurean, și a reprezentantului Comandamentului Multinațional de Divizie Sud Est, locotenent-colonelul Konstantinos Karmperis. Ambasadorul Cardoso Jordão a vizitat, în cursul zilei, facilitățile de cazare și de antrenament ale militarilor luxemburghezi în Cincu.. citeste tot
Șeful Statului Major al Apărării, vizită în Republica Italiană
Publicat în 21-03-2023Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, va efectua, în perioada 21-23 martie, o vizită în Republica Italiană, la invitația omologului său, amiralul Giuseppe Cavo Dragone.Pe agenda celor doi oficiali militari se află analiza situației regionale de securitate, consolidarea relațiilor bilaterale, dezvoltarea colaborativă a capabilităților de apărare prin intermediul mecanismului de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO) al Uniunii Europene, precum și implementarea măsurilor NATO destinate întăririi posturii de descurajare și apărare pe flancul estic aliat.. citeste tot
Vizita la MApN a unui grup de cursanți ai Air War College
Publicat în 15-03-2023Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au avut marți, 14 martie, întrevederi cu un grup de cursanți ai Colegiului de Război al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii.Oficialii români au prezentat perspective asupra situației de securitate din regiunea Mării Negre, fiind evidențiate efectele războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina asupra securității euroatlantice. Au fost, de asemenea, reliefate importanța deosebită a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, marcarea, în 2023, a trei decenii de la lansarea „State Partnership Program” cu Garda Națională a statului american Alabama, precum și cooperarea în domeniul Forțelor Aeriene.. citeste tot
Schimbarea comenzii Grupului de luptă al NATO în România
Publicat în 10-03-2023Ceremonia de schimbare a comenzii Grupului de luptă al NATO (BGFP) dislocat în România a avut loc vineri, 10 martie, în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu, județul Brașov.Colonelul Laurent Luisetti, a preluat comanda Grupului de luptă al NATO în România de la colonelul Alexandre de Féligonde.. citeste tot
Locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, la „Unmanned Systems Forum”
Publicat în 23-02-2023Locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, a participat, în data de 23 februarie, la cea de-a treia ediție a „Unmanned Systems Forum". Conferința organizată de Asociașia New Strategy Center (NSC), cu sprijinul MApN, este dedicată sistemelor fără pilot și oferă cadrul pentru dezbateri și evaluări privind situația de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre ca urmare a agresiunii ruse în Ucraina și modul în care vor evolua tehnologiile disruptive.Participant la panelul „One Year of War in Ukraine. An Assessment of the Impact on the Security Enviroment”, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării a realizat o analiză a implicațiilor pe care conflictul le are asupra abordării mediului operațional, cu accent pe lecțiile desprinse din confruntările ruso-ucrainene și posibilele scenarii ale războiului. „Privind spre viitor, putem spune doar că agresiunea Rusiei asupra Ucrainei va continua în 2023, însă niciuna dintre părți nu î?i va adjudeca suficiente câ?tiguri teritoriale pentru a influența poziția de negociere a oponentului. ”, a transmis generalul-locotenent Gheorghiță Vlad. citeste tot

